Despre proiect

Obiectivul general

Obținerea unor rezultate specifice (izolate virale pentru a folosite la producerea de vaccin de către producătorii de biopreparate; date privind prezenta virusului pestei porcine africane în diferite tipuri de probe cum ar fi furajele și preparatele din carne; crearea unei aplicații pentru telefonul mobil, destinată vânătorilor, etc) care să fie ultilizate pentru proiectarea unor măsuri cu specificitate crescută de prevenire și control a pestei porcine africane atât în exploatațiile din industria creșterii porcului, cât și în exploatațiile noncomerciale de porcine, astfel încât să se poată redobândi statusul de liber de boală într-un orizont de timp cât mai predictibil. Elaborarea a cel puțin un produs biocid fără impact sau cu impact minim asupra mediului înconjurător și eficiență crescută împotriva virusului pestei porcine africane și potențiale formule vaccinale, sunt rezultate ce vor fi utilizabile în scopul fundamentării și dezvoltării activității de supraveghere şi control a infecţiei cu virusul pestei porcine africane, la porcii domestici și mistreți, în România.

Obiective specifice

  • studiu privind prezența sau absența virusului pestei porcine africane în furaje și preparate din carne proaspătă de porc;
  • obținerea de izolate virale pentru a fi folosite la producerea unui preparat imunologic de către industria biopreparatelor, prin studii de biologie moleculară utilizând tehnici de secvențiere clasice și de generație următoare, în vederea caracterizării tulpinilor virale de pestă porcină africană care evoluează pe teritoriul României;
  • studii preliminare pentru obținere unui produs imunologic destinat imunizării porcinelor împotriva virusului pestei porcine africane;
  • elaborarea unui produs imunologic destinat controlului circulației virusului pestei porcine africane;
  • dezvoltarea a cel puțin o formulă de produs biocid, fără impact sau cu impact minim asupra mediului înconjurător și cu eficiență crescută împotriva virusului pestei porcine africane;
  • crearea și punerea la dispoziția vânătorilor și a lucrătorilor din domeniul silvic a unei aplicații pentru telefonul mobil în scopul transmiterii datelor în timp real, către laboratorul de analize unde probele vor fi analizate, a datelor de identificare a probelor prelevate de la mistreții împușcați sau găsiți morți pe fondurile de vânătoare;
  • studiu pilot privind eficiența și eficacitatea camerelor cu infraroșu (termoviziune) pentru detectarea, în arealul de hrănire suplimentară, a mistreților cu hipertermie (unul din primele semne clinice detectabile în infecția cu virusul pestei porcine africane);
  • metodologii de îmbunătățire a măsurilor de biosecuritate, pentru profilaxia și combaterea pestei porcine africane.

Activitate prioritară

Supravegherea epidemiologică a efectivelor de animale prin derularea şi monitorizarea unor ample programe de prevenire şi combatere a unor boli la animale.

Rezultate așteptate

  • raport privind prezența sau absența virusului pestei porcine africane în furaje și preparate din carne proaspătă de porc;
  • izolate virale ce pot fi folosite la producerea unui preparat imunologic de către industria biopreparatelor, prin studii de biologie moleculară utilizând tehnici de secvențiere clasice și de generație următoare, în vederea caracterizării tulpinilor virale de pestă porcină africană care evoluează pe teritoriul României;
  • raport de studii preliminare pentru obținere unui produs imunologic destinat imunizării porcinelor împotriva virusului pestei porcine africane;
  • elaborarea unui produs imunologic destinat controlului circulației virusului pestei porcine africane;
  • dezvoltarea a cel puțin o formulă de produs biocid, fără impact sau cu impact minim asupra mediului înconjurător și cu eficiență crescută împotriva virusului pestei porcine africane;
  • crearea și punerea la dispoziția vânătorilor și a lucrătorilor din domeniul silvic a unei aplicații pentru telefonul mobil în scopul transmiterii datelor în timp real, către laboratorul de analize unde probele vor fi analizate, a datelor de identificare a probelor prelevate de la mistreții împușcați sau găsiți morți pe fondurile de vânătoare;
  • studiu pilot privind eficiența și eficacitatea camerelor cu infraroșu (termoviziune) pentru detectarea, în arealul de hrănire suplimentară, a mistreților cu hipertermie (unul din primele semne clinice detectabile în infecția cu virusul pestei porcine africane);

Finanțator

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale prin Planul Sectorial pentru cercetare-dezvoltare din domeniul agricol şi de dezvoltare rurală al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, pe anii 2023-2026, “Agricultură şi Dezvoltare Rurală – ADER 2026, aprobat prin Ordinul nr. 146/2023

Buget

9.300.000 lei

Durata

01.07.2023 până la data de 31.12.2026